Sari la conținut

Interviu cu Ron Brown

    Cristian Grigorași (CG): Salut, Ron, în primul rând aș dori să-ți mulțumesc pentru cât de amabil ai fost când am vorbit pentru prima dată, anul acesta, la Gaydon meeting.

    Ron Brown (RB): Cu plăcere, Cristian. A fost o bucurie să te întâlnesc  în timpul respectivului eveniment.

    CG: Te rog să-mi spui în câteva cuvinte cine este Ron Brown, proprietarul acestui excepțional Freelander.

    RB: M-am alăturat Land Rover în calitate de inginer specialist, făcând lucrări de proiectare computerizată asupra gamei curente la momentul respectiv, autovehiculelor concept și vehiculelor care au urmat. Apoi am trecut la departamentul de vânzări și marketing, ajungând ulterior brand manager pentru marca Range Rover clasic. Am condus ultimul CRR (cel de-al 317.615-lea construit) în ultima sa călătorie oficială, unde a fost cel de-al 25-lea vehicul din cavalcada Range Rover-urilor de-a lungul timpului, plecând de la Lode Lane Solihull la British Motor Museum Heritage Trust, Gaydon, în 1996, unde a fost predat pentru a se păstra în siguranță. A rămas acolo până astăzi. Revenind la cariera mea, am trecut apoi la departamentul de vânzări internaționale pentru Orientul Îndepărtat al Rover International.

    CG: Ce ​​poți să-mi spui despre clubul din care faci parte?

    RB: Sunt membru al CVC Register, care a fost lansat în 2009 pentru a localiza și păstra vehiculele utilizate în lansările de presă, cele care au supraviețuit din a doua generație P38 Range Rover.

    Majoritatea acestor vehicule utilizate în lansările de presă au fost înmatriculate M2xxCVC, și astfel grupul a fost denumit “CVC Register”. Cinci ani mai târziu, a devenit evident că există entuziaști cu preocupări similare,  posesori ai altor vehicule decât P38A, care ar dori să facă parte din grupul nostru. În această etapă, grupul a fost redenumit “Company Vehicles Collection & Register”, și a cuprins orice Land Rover care a fost folosit de companie și a fost înregistrat de către Land Rover ca primul proprietar. Vehiculele eligibile includ utilizarea ca și prototipuri, dezvoltare, lansare de presă, “Land Rover Experience” și vehicule ale managementului companiei. Grupul nostru de Facebook este pentru oricine deține sau are un interes legat de vehiculele deținute de compania Land Rover.

    CG: Când ai cumpărat mașina și ce îmi poți spune despre istoria ei dinainte de a o obține, inclusiv aparițiile în presă?

    RB: Am achiziționat-o de la un coleg din club, în 2017. Căuta să o vândă după ce o avea de câțiva ani, și a fost fericit să o dea cuiva care știa despre ea și putea să-i aprecieze semnificația și valoarea.

    Land Rover a fost primul său proprietar, iar R202BAC este un vehicul utilizat  în lansarea pentru presă din faza de pre-producție. A fost desemnat să fie utilizat pe scară largă de către jurnaliştii specializați în domeniul auto, la momentul lansării. Are un VIN mai mic (600434 fiind al 43-lea ÎNAINTE de primul vehicul de producție 600477) și o apreciere mai bună în presă decât vehiculele de pre-producție expuse atât la Dunsfold, cât și la British Motor Museum.

    Acesta și primul lot de producție de Freelander au caracteristica neobișnuită de a avea benzi din plastic negru aplicate în partea superioară a ușilor, așa cum a fost proiectat inițial de către Gerry McGovern. S-a renunțat la acest design după doar o lună, și au fost fabricate puțin peste 1950 de mașini, din cauza unor probleme de producție și a costurilor de rectificare. Acesta este un mod sigur de a identifica un Freelander cu 5 uși produs foarte timpuriu.

    Prețul original cu toate taxele incluse pentru Marea Britanie ar fi trebuit să fie de 19.995 GBP.

    R202BAC a fost desemnat pentru a fi utilizat ca vehicul pentru presă. Dintre cele aproximativ jumătate de duzină de supraviețuitoare ale lansării de presă, ea are cea mai bună recenzie la utilizare ca vehicul pentru mass-media. A avut mai multe apariții în reviste precum “AutoCar” la momentul lansării, în ’97, și a fost mașina de testare pentru programul “TV Men and Motors” cu Ginny Buckely în 1997. Filmul de 6 minute referitor R202BAC, care era condus prin Derbyshire, poate fi văzut pe YouTube la https://youtu.be/Fn7_vnGFvjI

    R202BAC a fost descoperit defect în Norfolk în 2015, și a fost cumpărat pe nevăzute, prin telefon, având nevoie doar de o nouă pompă de combustibil și de un service bun pentru a funcționa din nou. Atunci a fost dotată cu anvelope noi, frâne cu came, și a redevenit o mașină pe care te poți baza.

    De când sunt proprietarul ei, a apărut la mai multe expoziții de mașini clasice, a fost prezentată în reviste (“LRM”, “LRO”, “Classic Car Weekly”, “Top Gear Magazine”), a apărut în mod regulat pe site-ul “LRO“, arătându-și abilitățile remarcabile în off-road la circuitul Tixover pentru o ședință foto publicitară, și deseori a apărut și pe pagina de Facebook a “LRO”.

    Recent, a fost vehiculul principal din “Daily Telegraph Motoring Supplement” din aprilie 2022, iar acum a încheiat cercul, fiind mașina vedetă din publicația Autocar”, la 25 de ani de când a apărut pentru prima dată, apoi a apărut și în ediția din 24 aprilie a.c. a “LRM”. A mai fost expusă la British Motor Museum, spectacolul Gaydon Classic Land Rover, la aniversarea a 20 de ani de la lansarea Freelander. Mai recent, a fost vehiculul vedetă la LR70FEST a Jaguar Land Rover, și a fost invitat de Jaguar Land Rover (ca singurul Freelander de primă generație) să participe la recentul festival de viteză de la Goodwood, fiind vehiculul 66 din totalul de 70 de vehicule.

    CG: Ce te-a determinat să cumperi acest exemplar?

    RB: Căutam un model timpuriu de Freelander și când am auzit că acesta este de vânzare, am făcut o ofertă care a fost acceptabilă pentru amândoi.

    CG:  Ce modificări a suferit mașina de când o deții?

    RB: Foarte putine! Etosul din spatele clubului nostru este că încercăm să menținem vehiculele cât mai originale posibil, deci efectiv este așa cum a ieșit din linia de productie în 1997! A trebuit să rezolv scurgerea fluidului din diferenţialul spate, şi  am înlocuit VCU. Acesta este un vehicul vechi de 27 de ani, iar piesele se uzează sau se strică. De asemenea, s-au rupt câteva cabluri de ridicare a geamurilor, dar este mai ușor să înlocuiești întregul sistem.

    Într-o zi am ieșit la plimbare, m-am uitat în oglinda retrovizoare și nu am putut vedea nimic, pentru că materialul din tapiţeria plafonului se desprinsese de pe suportul dur. A rezultat că trebuie îndepărtat și înlocuit materialul textil cu unul nou, în culoarea originală.

    CG:  Ești nelipsit de la întâlnirile Land Rover din Anglia și este clar că pui multă pasiune în tot ceea ce faci. Există vreo șansă să ne vedem în afara Regatului Unit?

    RB: Nu am niciun plan imediat să duc R202BAC în Europa, dar nu poți ști niciodată!

    CG: Intenționezi să mai achiziţionezi astfel de vehicule unicat? Și dacă altcineva ar dori sa achiziţioneze, la ce să se uite? La ce ar trebui să aibă grijă?

    RB: Dacă sunteți în căutarea unui Freelander, dacă este un K Series 1.8P, asigurați-vă că are garnitura de chiuloasă îmbunătățită, deoarece au fost probleme cu cele originale.

    Motoarele TD4 sunt fără greșeală. La orice vehicul, la viteză mica, fie înainte, fie în marșarier, cu blocare completă, dacă există o trepidație puternică, probabil că VCU trebuie înlocuit.

    CG: Care este show-ul tău preferat, dintre cele la care ai participat până acum?

    RB: Bună întrebare. Fiecare dintre evenimentele la care am participat mi-a produs un sentiment diferit. Am fost de câteva ori la LRO Peterborough, care, din păcate, nu mai se mai organizează. Anul trecut am fost la înlocuitorul lui, la Belvoir, dar este prea devreme să spun dacă va fi la fel de bun. LRM Malvern a avut deja a doua ediție și pare să se îmbunătățească. Se pare că show-ul Land Rover de la British Motor Museum Heritage Trust (Gaydon) are un loc permanent pe scena de profil și atrage întotdeauna o mare mulțime de entuziaști. De asemenea, Land Rover Legends, când a fost la Bicester, a fost unul dintre preferatele mele, ca și configurație și loc de desfășurare. Trebuie să recunosc, de când s-a mutat la Thruxton, nu am mai fost așa de interesat.

    Așadar, prefer Land Rover Legends de la Bicester, deși îmi plac toate spectacolele la care merg.

    CG: Ce părere ai despre faptul că de doi încercăm să doborâm precedentul record mondial Guinness pentru cele mai multe mașini LR/RR, dar nu reușesc? Ce sfat ai putea da organizatorilor?

    RB: Dacă te referi la LR Global Gathering din Market Harborough din mai, nu știu de ce nu a avut succes în 2023. Cu toate acestea, știu că anul acesta a avut loc în același weekend (vineri 3 / duminică 5 mai) ca și Gaydon Land Rover Show (sâmbătă 4 / duminică 5 mai), iar luni, pe 6, a fost o sărbătoare legală.

    Dacă se va organiza în 2025, aș propune următoarele:

    • Nu îl programați în același weekend cu un show major care se află la mai puțin de 50 de mile (aproximativ 80 km) de locația unde încercați să-l organizați.
    • Nu îl programați în weekendul sărbătorilor legale din luna mai – mulți proprietari, în special cei cu familii tinere, pleacă într-o mică vacanță, iar mersul la un eveniment cu mașini poate să nu fie fezabil sau să pice foarte prost!

    CG: Dacă ai fi făcut parte din echipa de design a Freelander, ce ai fi schimbat radical la mașină?

    RB: La designul inițial, probabil nimic, pentru că întregul vehicul era atât de inovator și crucial pentru Land Rover la acea vreme. De asemenea, a introdus o serie de premiere la nivel mondial, de exemplu HDC a fost revoluționar la acea timp, dar acum este copiat și de producători ca Alfa, Volvo și mulți alții. A fost lansat cu motoarele Rover Seria 1.8 K pe benzină și Seria 2.0 L diesel, BMW 2.0 TD4 înlocuind seria L în 2001, și Rover 2.5 KV6 fiind adus pentru a oferi o linie de 3 motoare.

    Retrospectiv, un motor mai puternic pe benzină, cu 4 cilindri în linie, ar fi adus un plus de valoare. Am văzut câteva vehicule echipate fie cu un Rover T16, fie cu K1.8T.

    Nu am făcut asta, dar vorbind cu cei care au făcut-o, au spus că este relativ ușor de modificat, iar creșterea performanței a fost notabilă.

    CG: Ce s-a aflat în spatele deciziei radicale luate de conducerea Land Rover de a se redenumi Jaguar Land Rover (JLR)? Poate că ești una dintre persoanele potrivite care să răspundă și, deși știu că nu are legătură cu prima parte a interviului, cred că mulți oameni sunt curioși.

    RB: Când BMW a cumpărat Rover Group de la British Aerospace în 1994, acesta era alcătuit din 4 mărci distincte: Land Rover, Rover Cars, Mini și MG. După ce au dobândit know-how-ul și cunoștințele care nu erau disponibile în cadrul BMW atunci când au achiziționat grupul, la un moment dat s-a decis să scape de „pacientul englez”, nume sub care Rover Group era cunoscut în anumite cercuri la BMW AG. Totuși, ar fi păstrat anumite părți profitabile, adică de exemplu marca Mini și ar fi dorit să scape de restul. Prin urmare, Land Rover a fost vândut către Ford pentru a deveni parte din PAG (Premium Automotive Group) și restul, Rover Cars și MG, oricărei entități care  și-ar fi permis să ofere cea mai bună ofertă pentru BMW. După cum s-a dovedit, The Phoenix Group……!

    Acum făcând parte din PAG Ford, în scurt timp, Land Rover și Jaguar au dezvoltat  împreună componente și tehnologie, pentru a reduce costurile. Jaguar înregistra pierderi și, așa cum s-a mai întâmplat, Land Rover a fost folosit pentru a subvenționa pierderile de la Jaguar; un pic de deja vu, deoarece acest lucru a fost similar cu Land Rover, care subvenționa mașinile Rover, în trecutul lor nu prea îndepărtat, în cadrul Rover Group.

    Apoi Ford a decis să scape de aceste mărci englezești, așa că Land Rover și Jaguar au fost vândute împreună în 2008, ajungând să fie “bijuteria” coroanei Grupului Tata, la momentul respectiv.

    De-a lungul timpului, oamenii au întrebat despre această configurație Jaguar și Land Rover:

    • sunt două firme?
    • este o companie cu doua mărci, adică Jaguar și Land Rover?
    • sau sunt două branduri?
    • dacă Land Rover este o marcă, are mărci secundare? Din punct de vedere istoric, marca Land Rover a avut ca brand-uri Range Rover, Land Rover și nu cu mult timp în urmă, Discovery.

    Cu toate acestea, actualmente, în cadrul JLR, compania este considerată o „casă a mărcilor” cu Range Rover, Discovery, Defender și Jaguar, dar nu se menționează Land Rover.

    Oare ar trebui ca o companie formată din două mărci istorice vechi să fie cunoscută ca Land Rover Jaguar (Land Rover fiind cel mai puternic) sau Jaguar Land Rover? Sau chiar LRJ sau JLR, pentru ușurință. A fost luată o decizie la cele mai înalte niveluri în cadrul companiei ca denumirea să fie JLR, sau Jaguar Land Rover Automotive PLC, pentru a menționa numele complet.

    De ceva vreme, JLR a schimbat direcția către producerea unor vehicule dedicate unui segment de piață superior, devenind un brand de lux. În sprijinul acestui lucru, JLR spune următoarele:

    „Strategia noastră Reimagine” ne-a transpus într-o călătorie excepțională de transformare. Strategia prezintă o viziune clară de a deveni mândri creatori de lux modern și de a deveni o afacere cu zero emisii de carbon până în 2039. Strategia a fost concepută pentru a deveni un nou reper privind impactul asupra mediului, societății și comunității pe piața produselor de lux.”

    Totuși, așa cum mulți oameni au spus adesea, „pentru a ajunge acolo unde vrei să fii, trebuie să știi și să-ți amintești de unde ai venit”.

    CG: Ce părere ai despre faptul că JLR va produce noul „Freelander” în China, dar și că noua mașină nu are nicio legătură, cel puțin aparent, cu modelele deja consacrate?

    RB: Din câte știu, JLR a licențiat numele „Freelander” ca brand către Chery-JLR (CJLR). Aceasta este noua societate mixtă creată din necesitatea de a respecta legile locale privind companiile străine care desfășoară afaceri în China. Există un plan de a construi noi modele pe arhitectura furnizată de Chery, care în prezent construiește versiunile Discovery Sport, Evoque, Jaguar E-Pace și cu ampatament lung ale limuzinelor XF și XE.

    Cele două companii au un parteneriat de 12 ani și acum vor „augmenta” oferta de produse CJLR cu o nouă gamă de modele electrice pe comandă.

    Noile modele ale mărcii Freelander vor fi considerate ca „independente” atât de modelele existente ale companiei Chery, cât și de linia mărcilor existente ale JLR. JLR va lansa în continuare modele electrice Land Rover pentru alte piețe globale folosind platformele modulare MLA și EMA, iar Jaguar va introduce o nouă linie de vehicule electrice de lux care utilizează platforma JEA personalizată.

    Considerând că Freelander EV este inițial destinat doar pieței chineze, poate fi doar o chestiune de timp până când va fi disponibil și pe alte piețe. Vom vedea.

    Unii oameni ar putea să nu fie de acord, dar a existat întotdeauna o oarecare justețe în numele Freelander și a fost văzut ca unul dintre cele mai bune modele produse de Land Rover. De când producția s-a oprit, mulți oameni au spus că ar trebui să existe un produs mai mic și mai ieftin de la Land Rover. Dar, după cum știm, JLR urmărește o strategie de brand de lux. Rămâne de văzut dacă Freelander EV (indiferent cine îl construiește sau are drepturi de licențiere asupra numelui) se poate încadra cumva alături de/în cadrul acestei strategii.

    CG: Aș vrea să ne spui părerea ta personală despre Gerry McGovern.

    RB: Am auzit de Gerry la sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90, când a fost implicat în stilizarea MGf (Proiectul PR3). Înainte de lansarea CB40 (numele final al proiectului Freelander, numit după Canley Building 40, unde își avea sediul echipa de proiect), au existat o serie de studii, fără o ordine anume: Pathfinder, Oden, Cyclone, fiecare important în sine. Când în sfârșit a fost luată decizia de a merge mai departe cu CB40, Gerry a fost adus să supravegheze transformarea de la Pathfinder la CB40, în urma lucrărilor sale la MGF și diferite versiuni ale Rover 200/400 (proiectul R8). Nu i-am urmărit cariera, dar în context cu Freelander am auzit din nou de el. Apoi, după niște ani, Land Rover (cu cel mai bine vândut SUV din Europa de câțiva ani, Frelander) devine parte din Ford, la fel ca și Gerry. În cele din urmă, ca șef de design la Mercury Lincoln, a părăsit Ford și s-a alăturat din nou Land Rover în 2004, ca șef al departamentului Advanced Styling Studio.

    Așadar, fiind la începutul noii generații de produse unibody Land Rover, cred că a făcut cerc complet pentru a crea stilul casei pentru viitor.

    CG: Într-o lume în care electricele devin din ce în ce mai vizibile, ce șanse crezi că au mașinile clasice de a fi păstrate de proprietari, având în vedere creșterea taxelor și asigurărilor? Pe lângă aceste creșteri de preț se adaugă lipsa mecanicilor specializați și a pieselor originale.

    RB: Devine din ce în ce mai greu și mai scump pentru proprietarii de mașini clasice să le păstreze. Au crescut taxele rutiere pentru că nu respectă standardele actuale de emisii; prețurile pieselor originale cresc, deși există multe alternative de calitate aftermarket; primele de asigurare cresc, rețineți că acest lucru se întâmplă cu majoritatea șoferilor din Marea Britanie și din Europa.

    Pentru majoritatea proprietarilor de mașini clasice, acestea nu sunt cumpărate ca mașină de utilizare zilnică, sunt mai mult un lucru emoțional, de inimă: „tatăl meu avea una când eram mic”; “este ca prima mașină pe care am condus-o”: “mi-am dorit întotdeauna una”… și pentru că este mai mult un aspect emoțional, majoritatea proprietarilor de clasice vor rămâne cu ele, în ciuda costurilor în creștere. Cine știe, peste 25 de ani sau mai mult, primele mașini electrice ar putea fi considerate clasice…

    CG: Îți mulțumesc pentru interviu, a fost o plăcere să dialogăm.

    RB: Îți mulțumesc și eu, și sper să ne revedem la cât mai multe evenimente.